SUNA ACUM – 0751 565 565
031.438.20.50 – contact@easycredit.ro

 

Avantajele creditului de consum cu garanție imobiliară. Soluție pentru urgentarea obținerii creditului

 

Problemele financiare nu anunță niciodată înainte să se instaleze în viața noastră, ba din contră. Adesea, fără a conștientiza, ne trezim blocați între facturi neachitate, persoane care așteaptă restituirea banilor pe care ni i-au împrumutat anterior și imposibilitatea de a achitat totul la timp. Și cu toate că băncile promit împrumuturi care să ne ajute să acoperim eficient problemele financiare, multe dintre soluțiile de creditare disponibile la momentul actual pe piață au același dezavantaj – timpul mult prea mare de așteptare pentru aprobarea cererii de împrumut.

Ce-ai spune dacă, aflat în imposibilitatea de a achita în doar o săptămână toate datoriile, ai descoperi o metodă prin care să faci rost de banii necesari, iar suma să ajungă în contul tău în nici mai mult nici mai puțin de câteva zile?

Având în vedere nevoia urgentă de bani, o soluție mult mai la îndemână este să apelezi la o societate nebancară, ce îți poate garanta suma de bani dorită într-un timp mult mai scurt decât cel obișnuit. Creditarea se face în baza unei garanții imobiliare, iar procedura este complet simplificată, astfel că totul este extrem de rapid și simplu. Iată principalele avantaje pe care ți le oferă un credit cu garanție imobiliară:

  • Preaprobare rapidă, în doar câteva ore – datoriile nu așteaptă după finalizarea procesului de aprobare a dosarului de împrumut bancar, așa că dacă vrei urgentarea și obținerea rapidă a aprobării, cu siguranță un credit cu garație imobiliară este mult mai avantajos pentru tine. În baza unor minime documente doveditoare, preaprobarea se realizează extrem de rapid, în doar câteva ore. Întreg procesul de obținere a creditului este simplificat, deoarece știm cu toții cât de dificil este să depășești o problemă financiară și cât de important este să ai la dispoziție sumele de bani la momentul potrivit.
  • Banii în cont, mai repede decât ai visat – după încheierea contractului, care se realizează personalizat, în funcție de nevoile și preferințele solicitantului, banii ajung în cont rapid și sigur. Garanția imobiliară cântărește destul de mult în desfășurarea corectă și eficientă a procesului de împrumut. Ea constituie o certitudine pentru societatea care îți oferă bani împrumut, că suma creditată va fi restituită la timp, în condițiile stipulate în contrat. După restituirea banilor conform contractului încheiat, la finalul perioadei de creditare reușești să acoperi eficient datoriile, iar garanția imobiliară revine în posesia ta.
  • Acces la orice sumă de bani ai avea nevoie – în mod normal, un credit bancar obișnuit impune un anumit plafon de creditare, deseori o sumă destul de mică pentru nevoile pe care tu le-ai putea avea. Avantajul major al unui credit cu garanție imobiliară este acela că poți obține sume de bani mult mai mari, având în vedere valoarea bunului imobiliar cu care garantezi. Astfel, fie că datoriile tale financiare sunt de ordinul miilor, zecilor de mii, sau sutelor de mii de lei, cu un credit cu garanție imobiliară poți obține suma dorită în mod rapid și 100% sigur. Apelează cu încredere la această modalitate de creditare și uită de grija banilor!

 

 

butonsuna pus in index.php din tema
Calea Grivitei, Nr. 158
Sector 1, Bucuresti, Romania, 010745
Telefon: +031 405 05 50
Telefon: +031 405 10 51
Telefon mobil: +0748 299 664
Fax: 021 320 20 12
Email: officebucurestiS1@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Aristide Pascal, nr. 29-31
Sector 3, Bucuresti, Romania, 031443
Telefon: 021 320 20 48
Telefon: 031 405 25 55
Telefon mobil: +0745 138 997
Fax: 031 438 18 19
Email: officebucurestiS3@easycredit.ro
Vezi pe harta!
str. Iuliu Maniu, nr 22
Sector 6, Bucuresti, Romania, 061107
Telefon: 031 425 86 25
Telefon: 031 425 86 26
Telefon mobil: +0743 014 937
Email: officebucurestiS6@easycredit.ro
Vezi pe harta!
B-dul Al.Lapusneanu Nr. 82, zona Trocadero
Constanta, Romania, 900605
Telefon: 0341 881 541
Telefon: 0341 440 088
Telefon mobil: +0758 246 347
Fax: 0341 881 543
Email: officeconstanta@easycredit.ro
Vezi pe harta!
B-dul. George Cosbuc Nr. 3A
Galati, Romania, 800378
Telefon: 0336 88 86 66
Telefon: 033 688 84 44
Telefon mobil: +0748 108 891
Fax: 0336 80 29 99
Email: officegalati@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Calea Aradului nr.8
Timisoara, Romania, 300088
Telefon: 0356 414 500
Telefon: 0356 414 600
Telefon mobil: +0756 111 987
Fax: 0356 416 006
Email: officetimisoara@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Slanic, nr 3 A, Cladirea Riviera, zona Iulius Mall
Cluj-Napoca, Romania, 400413
Telefon: 0364 411 511
Telefon: 0364 888 999
Telefon mobil: +0756 111 907
Fax: 0364 411 999
Email: officeclujnapoca@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Sfantul Lazar Nr. 50, Parter, Cladirea Iasicon
Iasi, Romania, 700049
Telefon: 0332 80 30 30
Telefon: 033 280 30 80
Telefon mobil: +0756 111 758
Fax: 033 280 38 40
Email: officeiasi@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Calea Bucuresti, Nr. 21, Bloc 15A
Craiova, Romania, 200529
Telefon: 0351 808 080
Telefon: 0351 808 081
Telefon mobil: +0748 886 981
Fax: 0351 808 087
Email: officecraiova@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Harmanului Nr. 44, Bloc 3, Sc. D
Brasov, Romania, 500232
Telefon: 0368 730 710
Telefon: 0368 730 711
Telefon mobil: +0748 886 960
Fax: 0368 730 713
Email: officebrasov@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Bulevardul Dacia, nr. 55
Oradea, Romania, 410339
Telefon: 0359 808 800
Telefon: 0359 808 708
Telefon mobil: +0752 217 260
Fax: 0359 178 452
Email: officeoradea@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. G-ral Vasile Milea, nr. 1
Ploiesti, Romania, 100045
Telefon: 0344 80 24 73
Telefon mobil: +0748 228 008
Email: officeploiesti@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. General Cristescu, Nr.3, Bl.RIM1
Pitesti, Romania, 110057
Telefon: 0348 405 244
Telefon mobil: +0747 109 345
Email: officepitesti@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Bd. Bucuresti, nr.23A
Baia Mare, Romania, 430012
Telefon: 0362 739 730
Telefon mobil: +0752 222 958
Email: officebaiamare@easycredit.ro
Vezi pe harta!
str. Calea Calarasilor, nr. 309, bl.B2BIS
Braila, Romania, 810289
Telefon: 0339 732 851
Telefon mobil: +0745 065 533
Email: officebraila@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Luptei, Nr.1-3
Sibiu, Romania, 550362
Telefon: 0369 446 244
Telefon mobil: +0743 048 396
Email: officesibiu@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str.Banca Nationala, Nr.41
Bacau, Romania, 600203
Telefon: 0334 401 139
Telefon: 0334 401 140
Telefon mobil: +0743.011.836
Email: officebacau@easycredit.ro
Vezi pe harta!