SUNA ACUM – 0751 565 565
031.438.20.50 – contact@easycredit.ro
031.438.20.16 – NUMAR DE TELEFON DEDICAT PENTRU APLICAREA ORDONANTEI DE URGENTA Nr.37/2020

 

Cât costă un botez în 2020? Sosirea pe lume a unui copil este, adesea, privită ca o punte în viața noilor părinți, bebelușul făcându-și loc cu bucurie în sufletul și mintea lor. Indiferent de locul unde ne aflăm, toți urmăm aceeași traiectorie a vieții.

 

Euforia nașterii unui copil este aceeași în orice loc pe această lume, iar obiceiurile privind trecerea copilului în rândul credincioșilor nu sunt diferite, indiferent dacă discutăm despre ortodocși, catolici sau musulmani.

Ce semnifică botezul?

Botezul este un prilej de celebrare a rodului iubirii dintre doi oameni. Îl putem privi ca pe o poveste începută cu ceva timp în urmă, la care personajul principal este dezvăluit abia acum.

Botezul este un cuvânt provenit din grecescul ”baptizien” și semnifică “ a spăla” sau “a scufunda”. Taina Botezului este oferită la naștere și reprezintă un adevărat ritual. Această bucurie este împărtășită cu toate persoanele dragi (prieteni apropiați, bunici, nași) cu prilejul botezului, acesta fiind primul eveniment important din viața unui copil.

Botezul este o ceremonie, în care sunt implicate cheltuieli destul de ridicate. În România, se obișnuiește ca părinții și nașii bebelușului să se implice în organizarea botezului. De obicei, aceștia își împart costurile pentru buna desfășurare a tainei botezului și, bineînțeles, a petrecerii de botez.

Lăsând la o parte încărcătura emoțională uluitoare, atât părinții cât și nașii trebuie să își stabilească un buget pentru organizarea acestor evenimente.

Un prim demers pe care îl au de făcut părinții este întocmirea listei de invitați. În funcție de numărul acestora se poate contura și mărimea bugetului. Dar, este esențial și stabilirea unei sume de bani pentru eventualele situații neprevăzute.

Care sunt principalele componente pe care le avem în vedere în stabilirea bugetului?

În funcție de dorințe și preferințe, trebuie luate în calcul următoarele cheltuieli:

  1. Achitarea taxei pentru biserica la care va fi botezat bebelușul

Tariful poate să difere deoarece se ține cont de:

  • parohia la care sunt afiliați părinții;
  • de zona în care este situată biserica.

Prețul poate varia de la 400 de lei la 700 lei și, în cele mai multe cazuri, nașii plătesc această taxă.

  1. Trusoul de botez

Acesta este indispensabil la biserică pentru „baia” pruncului și include:

  • un prosop mare pentru bebeluș;
  • un prosop mic pentru preotul care va oficializa ceremonia religioasă;
  • pânză de mir din bumbac;
  • fașă
  • sticluță cu mir

Trusoul de botez, de obicei, nu depășește suma de 300 lei.

  1. Lumânările de botez

Sunt suportate de nași și nu depășește suma de 300 lei, dar poate varia în funcție de cerințele acestora.

Cele mai frecvent întâlnite sunt lumânările din parafină, dar dezavantajul lor este că scot destul de mult fum. Nașii aleg să vină la biserică cu o lumânare de ceară, aranjată cu numeroase flori și/sau decorațiuni.

  1. Închirierea spațiului în care se va desfășura petrecerea și costul meniului pentru invitați

Majoritatea părinților aleg să își organizeze petrecerea de botez a copilului lor la un restaurant. Această opțiune este cea mai eficientă, deoarece nu sunt implicate eforturi deosebite pentru a pregăti bucatele sau decorurile. Dar, pentru a se desfășura petrecerea la un restaurant se iau în vedere și alte cheltuieli suplimentare.

Aranjamentele florale concepute special pentru botez oferă o altă atmosferă evenimentului și îl fac memorabil în ochii invitaților. Rafinamentul, originalitatea și atenția oferită detaliilor sunt primordiale pentru a crea cadrul ideal, iar decorațiunile alese pot face diferența.

Totuși, din ce în ce mai multe localuri pun la dispoziție numeroase oferte all-inclusive, care includ pe lângă preparate și băutură, aranjamente florale, orchestră și chiar candy bar-ul.

Pentru toate aceste facilități, prețul per meniu poate pleca de la suma de 200 de lei de persoană și poate ajunge chiar la 500 de lei, în funcție de restaurant și de preferințele în ceea ce privesc preparatele și băutura.

  1. Fotograful și cameramanul

Se poate opta pentru un pachet complet, mai exact, unul care cuprinde fotografii și filmare acasă, la biserică și la locație. Prețurile pentru un pachet pot varia destul de mult, deoarece se ține cont și de:

  • echipamentul profesional pe care îl utilizează fotograful
  • durata evenimentului
  • renumele acestuia în această branșă.

Tariful pentru un pachet complet foto și video variază între 1500-2500 lei.

  1. Dj-ul sau formația pentru muzică

Costul pentru serviciile oferite de o formație, solist sau dj este un factor important în adoptarea deciziilor. Este necesară o atenție deosebită asupra avantajelor și dezavantajelor angajării unei anumite orchestre sau formații. Criteriul calitate-preț trebuie să primeze în luarea deciziei finale.

Pentru a deveni o petrecere memorabilă, formația trebuie să dețină o cultură muzicală vastă și să se muleze pe preferințele invitaților. Costul formației poate pleca de la 1500 de lei și poate crește în funcție de dorințele părinților.

  1. Organizarea unui program cu ursitoare

Conform cu tematica evenimentului, ursitoarele reprezintă o alegere minunată pentru cei ce vor să îi invite pe cei prezenți către un tărâm încărcat de fantezie, desprins din cele mai cunoscute povești.

Indiferent de pachetul selectat, spectacolul trebuie să respecte câteva criterii:

  • costume special create,
  • coloana sonoră variată,
  • texte unice rostite cu entuziasm
  • la final, un moment remarcabil pentru părinți.

Prețul unui pachet simplu care conține 3 zâne ursitoare, un spectacol live care durează 20 de minute, costumații speciale și o ședință foto cu acestea este de 350 de lei.

Prețul unui pachet complet care include pe lângă cele menționate mai sus și un program artistic de dans, mașină specială pentru fum și baloane și face painting pentru copii invitați la petrecere, poate ajunge și la suma de 500 de lei.

  1. Cabina foto

Costul cabinei poate varia în funcție de numărul de ore pentru care este închiriată, durata maximă fiind 8 ore și poate ajunge la 1500 de lei. Pachetele conțin:

  • accesorii haioase, cum ar fi peruci, pălării sau ochelari;
  • asistență pe toată durata închirierii;
  • poze digitale nelimitate.
  1. Tortul de botez și Candy-bar-ul

Când vine vorba de torturi de botez, una din cerințele părinților sunt figurinele cu tot felul de personaje sau animăluțe. Acestea pot fi așezate chiar și pe torturile care nu sunt învelite în marțipan sau pastă de zahăr.

Selectarea lor ține doar de gustul părinților. Există un preț fix, per kg, la care se mai adaugă un preț pentru figurinele comestibile alese. Prețul variază de la 85lei/kg la 110lei/kg, în funcție de compoziție, cremă și decor.

În ceea ce privește candy-bar-ul, se poate opta pentru unul din următoarele pachete:

«  Candy-bar super party, gândit pentru 50 de invitați și un cost minim de 500 de lei;

«  Candy-bar mega party, realizat pentru 100 de invitați cu un cost minim de 1000 lei;

«  Candy-bar + tort eveniment, conceput pentru 100 de invitați cu un cost minim de 1400 lei.

  1. Invitațiile și mărturiile

Invitațiile și mărturiile de botez reprezintă un procent mic din întregul buget. Aceste cheltuieli sunt calculate în funcție de numărul de invitați și mai ales de modelul selectat. Spre exemplu, pentru mărturii se pot alege următoarele elemente:

«  Figurine;

«  Brelocuri;

«  Semne de carte;

«  Magneți;

«  Lumânări haioase;

«  Cutiuțe sau săculeți;

«  Borcănașe de miere.

Există o gamă largă de modele, iar prețul poate fi de aproximativ 4-6 lei/bucată. De cele mai multe ori, se optează pentru o mărturie practică, astfel încât cei care o primesc să o și utilizeze.

De asemenea, pentru invitații există o diversitate de modele și prețul poate varia de la 1.5-4.5 per bucată.

  1. Îmbrăcămintea și pantofii pentru micuț

În cele mai multe cazuri, îmbrăcămintea este achiziționată de nași și în funcție de preferințe se poate cheltui între 200-600 lei. Pentru băiețel se poate opta pentru un costum, iar pentru fetiță, pentru o rochie de ocazie cu pălărie și botoșei asortați.

Cât plătesc nașii pentru botez?

Pentru acest eveniment, nașii trebuie să plătească pentru următoarele:

  • Taxa pentru biserică și pentru preot;
  • Lumânările de botez;
  • Trusoul;
  • Hăinuțele pentru copil;
  • Alte accesorii pentru botez ( pernă, cufăr, etc).

Contribuția financiară a nașilor poate ajunge între 1500-2300 de lei.

Tradiția spune că părinții copilului creștinat să ofere cadouri nașilor dar nu este o regulă și rămâne totul la latitudinea lor. Un dar potrivit pentru nașii copilului poate fi un album cu fotografiile făcute la botez sau un cadou clasic cum sunt seturile de pahare de cristal, farfurii sau alte obiecte folositoare pentru casă.

Pentru a organiza un eveniment de acest tip, luând în considerare un număr de 50 invitați, putem estima următorul buget pentru anul 2020:

  • Plata taxei pentru biserică și preot: 800 de lei;
  • Îmbrăcăminte copil și părinți: 1500 lei;
  • Trusoul: 300 de lei;
  • Lumânările de botez: 300 de lei;
  • Costul localului și al meniurilor: 10000 de lei ( luând în calcul 200 lei/meniu);
  • Cabina foto: 1000 de lei;
  • Costul fotografului și a cameramanului: 1000 de lei;
  • Costul formației: 1500 lei;
  • Costul unui moment cu ursitoare: 300 de lei;
  • Invitațiile și mărturiile: 300 de lei;
  • Tortul și candy bar-ul: 800 de lei.

Prin urmare, organizarea unui botez cu bun gust, având un număr de 50 de invitați, costul pornește de la 17.800 de lei.

Evenimentul poate fi gândit de familie, de restaurantul la care se optează pentru desfășurarea botezului sau de o firmă specializată în conceperea unui eveniment. Evident, cheltuielile sunt mult mai reduse decât cele legate de organizarea unei nunți. Dacă familia își dorește un moment memorabil, imaginația și creativitatea pot juca un rol esențial și pot conduce la evenimente concept speciale și emoționante, cu cheltuieli pe măsură.

Cât costă un botez în perioada pandemiei de Covid-19?

Situația din ultimele luni, declanșată de pandemia COVID-19 a afectat nu doar planurile profesionale, ci și cele personale (mai ales pentru cei care și-au stabilit evenimente de mare anvergură, cum sunt nunta sau botezul).

Așadar, părinții nou-născutului și nașii trebuie să se adapteze unor restricții, cum ar fi limitarea numărului de invitați atât la ceremonia religioasă, cât și la petrecerea de după.

Răbdarea este termenul cheie și cu toate că organizarea unui botez poate ajunge să fie stresantă și extenuantă, managementul propriu reprezintă de cele mai multe ori cheia pentru a beneficia de un botez cu un buget redus.

În acest context, putem estima un buget având în vedere numărul restrâns de persoane (mai exact pentru 15-20 de invitați), care cuprinde:

  • Costul locației ( cort, grădină sau loc în aer liber): 2500 lei;
  • Costul meniurilor: 4000 lei;
  • Costul pentru Dj: 800 lei;
  • Cost program ursitoare: 350 lei;
  • Mărturiile de botez: 80 lei;
  • Tortul pentru botez:600 lei.

Astfel, cheltuielile pentru organizarea evenimentului pornește de la 8330 de lei, dar pot varia în funcție de locația selectată deoarece aceasta poate impune și costul meniului per invitat.

Chiar dacă botezul este un eveniment important pentru familie, există situații când părinții nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a-l organiza. Din acest motiv, părinții pot apela la o serie de surse de finanțare:

  • Conturile de economii ale părinților: acestea sunt o sursă sigură deoarece se permite accesul permanent la bani. Depozitele bancare sunt ideale pentru persoanele care nu pot pune mulți bani deoparte, dar care își doresc să facă economii pe viitor.
  • Fondul de urgență: este o sumă de bani care este pusă deoparte și utilizată când apare un cost neprevăzut sau persoana trece print-o perioadă grea, din perspectiva financiară. O putem privi ca pe o poliță de asigurare, la care ai acces foarte simplu.
  • Creditul rapid: pus la dispoziție de către instituțiile bancare, acesta vine în întâmpinarea părinților în ceea ce privește nevoia imediată de bani. Printre beneficiile acestui suport financiar, menționăm: consultanța gratuită pentru aranjarea documentației, lipsa avansului și comisioanelor de analiză a dosarului. De asemenea, este important de precizat faptul că pentru acest tip de credit nu sunt necesare documentele justificative privind folosirea lui și poți împrumuta sume între 10.000-20.000 lei.

Ținând cont de costurile menționate mai sus, probabil ți-ai format o imagine a ceea ce presupune organizarea unui botez în 2020. Fiind un an marcat de pandemia provocată de noul Coronavirus, organizarea unui botez îi provoacă atât pe părinți cât și pe nașii de botez să regândească ideea de petrecere și să treacă printr-o experiență adaptată situației actuale (așa cum poate nu s-ar fi așteptat cu 7-10 luni în urmă).

butonsuna pus in index.php din tema
Calea Grivitei, Nr. 158
Sector 1, Bucuresti, Romania, 010745
Telefon: +031 405 05 50
Telefon: +031 405 10 51
Telefon mobil: +0748 299 664
Fax: 021 320 20 12
Email: officebucurestiS1@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Aristide Pascal, nr. 29-31
Sector 3, Bucuresti, Romania, 031443
Telefon: 021 320 20 48
Telefon: 031 405 25 55
Telefon mobil: +0745 138 997
Fax: 031 438 18 19
Email: officebucurestiS3@easycredit.ro
Vezi pe harta!
str. Iuliu Maniu, nr 22
Sector 6, Bucuresti, Romania, 061107
Telefon: 031 425 86 25
Telefon: 031 425 86 26
Telefon mobil: +0743 014 937
Email: officebucurestiS6@easycredit.ro
Vezi pe harta!
B-dul Al.Lapusneanu Nr. 82, zona Trocadero
Constanta, Romania, 900605
Telefon: 0341 881 541
Telefon: 0341 440 088
Telefon mobil: +0758 246 347
Fax: 0341 881 543
Email: officeconstanta@easycredit.ro
Vezi pe harta!
B-dul. George Cosbuc Nr. 3A
Galati, Romania, 800378
Telefon: 0336 88 86 66
Telefon: 033 688 84 44
Telefon mobil: +0748 108 891
Fax: 0336 80 29 99
Email: officegalati@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Calea Aradului nr.8
Timisoara, Romania, 300088
Telefon: 0356 414 500
Telefon: 0356 414 600
Telefon mobil: +0756 111 987
Fax: 0356 416 006
Email: officetimisoara@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Slanic, nr 3 A, Cladirea Riviera, zona Iulius Mall
Cluj-Napoca, Romania, 400413
Telefon: 0364 411 511
Telefon: 0364 888 999
Telefon mobil: +0756 111 907
Fax: 0364 411 999
Email: officeclujnapoca@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Sfantul Lazar Nr. 50, Parter, Cladirea Iasicon
Iasi, Romania, 700049
Telefon: 0332 80 30 30
Telefon: 033 280 30 80
Telefon mobil: +0756 111 758
Fax: 033 280 38 40
Email: officeiasi@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Calea Bucuresti, Nr. 21, Bloc 15A
Craiova, Romania, 200529
Telefon: 0351 808 080
Telefon: 0351 808 081
Telefon mobil: +0748 886 981
Fax: 0351 808 087
Email: officecraiova@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Harmanului Nr. 44, Bloc 3, Sc. D
Brasov, Romania, 500232
Telefon: 0368 730 710
Telefon: 0368 730 711
Telefon mobil: +0748 886 960
Fax: 0368 730 713
Email: officebrasov@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Bulevardul Dacia, nr. 55
Oradea, Romania, 410339
Telefon: 0359 808 800
Telefon: 0359 808 708
Telefon mobil: +0752 217 260
Fax: 0359 178 452
Email: officeoradea@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. G-ral Vasile Milea, nr. 1
Ploiesti, Romania, 100045
Telefon: 0344 80 24 73
Telefon mobil: +0748 228 008
Email: officeploiesti@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. General Cristescu, Nr.3, Bl.RIM1
Pitesti, Romania, 110057
Telefon: 0348 405 244
Telefon mobil: +0747 109 345
Email: officepitesti@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Bd. Bucuresti, nr.23A
Baia Mare, Romania, 430012
Telefon: 0362 739 730
Telefon mobil: +0752 222 958
Email: officebaiamare@easycredit.ro
Vezi pe harta!
str. Calea Calarasilor, nr. 309, bl.B2BIS
Braila, Romania, 810289
Telefon: 0339 732 851
Telefon mobil: +0745 065 533
Email: officebraila@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str. Luptei, Nr.1-3
Sibiu, Romania, 550362
Telefon: 0369 446 244
Telefon mobil: +0743 048 396
Email: officesibiu@easycredit.ro
Vezi pe harta!
Str.Banca Nationala, Nr.41
Bacau, Romania, 600203
Telefon: 0334 401 139
Telefon: 0334 401 140
Telefon mobil: +0743.011.836
Email: officebacau@easycredit.ro
Vezi pe harta!